Dermatita seboreică este o eczemă cu evoluție cronică, des întâlnită în patologia dermatologică, care afectează în principal pielea capului și fața. Aceasta apare la 1-5% din populația generală, fiind cel mai frecvent tip de eczemă la toate categoriile de vârstă, și predomină la bărbați, în special între 40 și 70 ani.
Dermatita seboreică la adulți este cunoscută sub denumirea de ”mătreață”, dar există și o formă de dermatită seboreică infantilă, a nou-născuților cu vârsta până în 3 luni, în termeni populari ”cruste de lapte” .
Manifestările clinice ale dermatitei seboreice la adult implică apariția unor pete roșietice, acoperite de scuame grase și însoțite de prurit (senzație de mâncărime), cu localizare simetrică pe zonele seboreice (pielea capului, fața –sprâncene, aripi nazale, șanțuri nazo-labiale, uneori pleoape superioare, retroauricular, trunchi, plici). Mătreața este cea mai blândă formă de dermatită seboreică și debutează precoce, cu descuamare difuză moderată a scalpului, dar fără semne de iritație.
Cauzele exacte ale dermatitei seboreice nu sunt pe deplin cunoscute, dar sunt implicați factori multipli, printre care activitatea crescută a glandelor sebacee sub influență hormonală (activare androgenică) cu producere excesivă de sebum sau cu alterarea compoziției sebumului și un răspuns imunologic anormal la o specie de fungi (ciuperci) care există pe piele în mod normal într-un număr mic – Malassezia furfur.
Simptomatologia este agravată de stress, oboseală și variații sezoniere de temperatură și umiditate. Dermatita seboreică este mai frecventă iarna sau la începutul primăverii și se ameliorează vara. Adesea, dermatita seboreică se asociază cu Parkinson, boala Alzheimer sau epilepsia, dar și cu boli neurologice precum pareza de nerv facial, care implică imobilitate facială și acumularea secreției seboreice. A fost emisă și ipoteza transmiterii ereditare, fiind raportate cazuri familiale cu istoric de dermatită seboreică, însă rolul factorilor genetici este încă neclar. Anumite medicamente pot declanșa sau agrava leziunile seboreice, fiind astfel necesară o consultație amănunțită și ajustarea tratamentului evaluând riscurile și beneficiile întreruperii sau înlocuirii medicamentului implicat. Totodată, la pacienții cu imunosupresie HIV-SIDA, dermatita seboreică este frecventă și tinde să fie mai severă și rezistentă la tratament.
Este importantă precizarea că dermatita seboreică nu este considerată o infecție și nu este contagioasă.
Dermatita seboreică este o afecțiune cronică recidivantă, iar pacienții trebuie informați cu privire la caracterul ondulant al bolii, cu acutizări și perioade fără leziuni cutanate. Prin urmare, tratamentul este simptomatic cu rol de a îndepărta scuamele și de a ameliora roșeața și pruritul.
Ingredientele active din șampoanele și cremele utilizate în tratarea dermatitei seboreice includ agenți antifungici care scad numărul de fungi și compuși pentru îndepărtarea scuamelor. Totodată, lumina medicală de tip UVB contribuie la ameliorarea rapidă a simptomelor. În cazuri mai severe se pot folosi pentru o scurtă perioadă steroizi topici cu rol antiinflamator.
Pe perioada tratamentului recomand pacienților folosirea exclusiv a săpunurilor dermatocosmetice, a apei termale cu efect calmant și a produselor seboreglatoare, care reduc cantitatea de sebum. De asemenea, trebuie evitate produsele cosmetice pe bază de alcool și apa fierbinte pentru că deshidratează suplimentar tenul și favorizează apariția scuamelor.